Concursul „Orașe Sustenabile” (Sustainable Cities), susținut de Michelin, aduce în prim-plan spiritul inovator

Finala pentru„Competiția 3.0 Orașul Viitorului” (City of Tomorrow 3.0Challenge), dezvoltată pentru a încuraja cele mai strălucite echipe de studenți inovatori să contribuie la transformarea mediului de viață urban într-unul mai sustenabil, a avut loc pe 21 mai într-un campus universitar de lângă Paris. Competiția a adus în prim-plan spiritul inovator care rezonează cu cultura Michelin.

În întreaga lume, orașele se dezvoltă, adesea, cu o viteză amețitoare, având un impact negativ asupra oamenilor și a mediului înconjurător. Această transformare lansează noi provocări,impune să inovăm și să regândim mediul de viață urban. Michelin, unul dintre cei trei organizatori și susținători ai acestui concurs, are inovația în ADN-ul său, iar directorul executiv al companiei a văzut acest proiect drept o oportunitate de a întâlni și inspira numeroși tineri talentați.

O echipă de la universitatea franceză de inginerie „École Centrale” a câștigat premiul întâi pentru o aplicație inovatoare pentru telefonul mobil, denumită „iMove”. Această aplicație le permite utilizatorilor să compare diferite trasee pentru a se deplasa în oraș, soluțiile oferite având alocat un tarif corespunzător unei clasificări ce ține cont de calitatea aerului la momentul respectiv. Conform echipei „iMove”, aplicația promovează „mobilitatea eficientă și ecologică pentru orașul viitorului”.

Locul doi a revenit unei echipe care a creat un plan de utilizare a iluminatului cu leduri, o tehnologie eficientă din punct de vedere energetic, pentru a cultiva plante în stațiile de metrou dezafectate. Locul trei a fost acordat unei echipe care a dezvoltat o soluție la cheie care le permite angajaților să lucreze de acasă sau de oriunde din afara biroului.

Echipa de pe locul patru, un grup de studenți de la universitățile Nanjing Tech și Tongji din China, a prezentat planurile unui sistem integrat de purificare conceput pentru a împiedica noxele să polueze locuințele oamenilor. Echipa plasată pe locul cinci a prezentat niște planuri pentru un serviciu de curierat economic, dar sustenabil, care încurajează curierii să își optimizeze încărcătura în așa fel încât toate părțile să aibă de câștigat.

Michelin a remarcat cu bucurie numărul mare de echipe și diversitatea de ideiîn rândul finaliștilor. Prin diversitate se ajunge la o întrepătrundere de competențe și talente complementare.

Acesta este modul de lucru la Michelin, unde ne asigurăm că membrii echipei noastre ajung atât de departe pe cât au visat că o vor face, și chiar puțin mai departe.