”Să avansăm împreună”, o dovadă a angajamentului reciproc.
Abordarea reflectă clar poziția Grupului, pentru care dezvoltarea oamenilor, sentimentul lor de împlinire și angajamentul față de ei au fost mereu factori principali ai progresului.
Respectul față de oameni reprezintă o valoare istorică a Grupului. Aceasta înseamnă că dezvoltarea, împlinirea și angajamentul dumneavoastră sunt în centrul preocupărilor noastre și în centrul performanței companiei.
Sondajul anual, realizat încă din 2013 cu toți angajații Michelin, este conceput pentru a măsura nivelul de implicare și motivare al angajaților Grupului și pentru a evalua și colecta părerile despre starea lor de bine la locul de muncă.
La studiul implementat la nivelul întregului Grup au participat 91% dintre angajați în 2017 și a fost înregistrată o rată de angajament de 80%. Michelin și-a stabilit obiectivul ambițios de a atinge și menține o rată de angajament de 85% până în 2020.
Mândria de a face parte din Grup, importanța calității produselor și serviciilor MICHELIN, preocuparea principală pentru siguranța oamenilor și încrederea în viitor sunt punctele de excelență relevate de studiu.
Împărtășirea rezultatelor este o oportunitate de a ne angaja în dialog, pentru a reflecta împreună asupra acțiunilor concrete care sunt apoi puse în aplicare, la nivelul echipei, al site-ului, al țării și al Grupului. Studiul este realizat anual.
O carieră profesională personalizată care vi se potrivește pe termen lung
sprijină echipe din întreaga lume, în dezvoltarea și proiectele lor
sunt instruite în fiecare zi la nivel de Grup